Eu sunt la munca,dar tot am avut timp sa admir frumusetea oraselului,sa bucur macar ochii,ca inima saraca,e vraiste. Fara copii,barbat si fara o casuta a ta,tot stranier te numesti. Am sa scriu cateva randuri pentru cei care ma citesc,la unii sa le multumesc pentru sustinerea pe care mi-au acordat-o in acest demers,adica au inteles ce sacrificiu face o mama cand isi lasa puii,la altii sa le multumesc pentru ca mi-au dovedit intr-un tarziu ca nu sunt niste prieteni adevarati,macar acum in ceasul al 12-lea,si-au dat arama pe fata si cu ocazia asta mi-au facut un bine. Le transmit si unora ,si celorlalti aceeasi dragoste cu care m-a daruit Dumnezeu,pentru ca iertarea e o virtute si eu nu pot uri pe nimeni.
Ii multumesc fiului meu,care a dat dovada de maturitate si care a inteles ca viata nu e usoara nici la 16 ani,nici la 50,omului de langa mine,care incearca sa duca rabdarea la capatul dragostei noastre,ii spun ca distanta nu omoara sentimente,dar poate le acopera de praf. Vreau sa multumesc familiei italiene la care am ajuns,ca au avut rabdare cu mine,m-au inteles si m-au tolerat: Vito si Antonio Moro - Gratie mille. N-am uitat nici de oamenii din Pordenone,care m-au ajutat cand mi-a fost greu,lor le multumesc in fiecare zi libera,cand intru in casa lor,ei ma primesc cu bucurie si poate,eu cu un zambet,un ajutor si o vorba buna le incant existenta.
Nu in ultimul rand, lui Dumnezeu ca m-a purtat cu intelepciune si cu dragoste prin experienta asta,a avut grija de mine si nu m-a lasat la greu. EL m-a vazut ca nu-s un om rau,ma simte ca am ceva de facut in viata asta si stie ca poate nu ma rog toata ziua,nu ma duc des la biserica,dar ii sunt aproape cu sufletul,ca el e singurul in care am incredere si e singurul care nu-mi intoarce spatele cand imi arde buza.
Credeti-ma ca m-am gandit ca o sa umplu blogul de postari,dar nu-mi gasesc cuvintele,nici in romana,nici in italiana.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu