Povestea balantei.

          Ma intreba deunazi,cineva,de ce in toate pozele imi scot tatuajul la vedere si il arat cu obstinatie. Pozele in care se vede is vechi de 3 ani,de cand l-am facut. Atunci il aratam,acum incerc sa-l ascund. Si nu pentru ca mi-ar fi rusine de ceva sau cineva. Fac o paranteza pentru cei care cred ca tatuajele,piercingurile,tigarile,etc sunt chestii destrabalate. Si a te fute e o chestie destrabalata si nu face rau la nimeni,dar o face toata lumea. Si cand trebuie sa se scuze,gaseste circumstante atenuante.
           Bun,sa revin,ca incep sa fur curent dup-aia pe seama multilor lupi moralisti. Asa cum am mai explicat si in alta postare pe blog (cautati-o,nu va mai dau mura-n gura,m-am plictisit si de un calculator) mi-am facut tatuajul in anul cand a murit mama. Ea era zodia BALANTA. Tot in anul ala a plecat barbatu-meu sa incerce marea cu batul plin de cacat si sa lucreze in Italia,la un bou. Barbatu-meu e si el BALANTA,nu boul:)). In fine,ma simteam a nimanui,la propriu. Cu 2 copii,cu niste afaceri de 2 lei pe cap pe care trebuia sa le duc inainte si cu inima grea,m-am hotarat sa insemn undeva,in inima nu puteam ca nu era Dracula prin preajma,asa ca m-am tatuat. Nu zic ca acum dupa 3 ani nu mai fac atata caz de el,dar nici nu as renunta sau l-as acoperi. E dovada ca nu trebuie sa uit clipele grele,ca atunci cand sunt fericita sa-mi amintesc sa ma uit in preajma.Poate e cineva care are nevoie de ajutor si eu pot,trebuie si vreau sa i-l dau. Si langa mine au fost cativa la momentul respectiv,dar prea putini spre deloc. Ca incepusem sa ma duc la vale si stiti ca omul cand te vede la ananghie fuge,de frica sa nu se ia si la el.
            Am ales balanta si pentru ca e semnul cel mai reprezentativ din viata unui om. Balanta mai inseamna si judecata,si cum eu am fost crescuta si invatata sa nu impart judecata si moartea (astea apartin numai Barbosului) am ales cel mai frumos desen pe care l-am gasit atunci. Asa mi s-a parut mie. E adevarat ca incerc si sa fiu un om cat mai drept. Nush daca reusesc ca nu sunt perfecta. Si gata.

Fericirea nu exista!

           Sa nu o mai cautam,sa ne multumim cu ce avem si sa nu mai speram in ea! Pentru ca e un lucru atat de relativ si mic,ca nici nu ne dam seama de momentele in care am fost fericiti. Renunt sa mai cred ca voi trai vreun moment de fericire,incerc sa las lucrurile la voia intamplarii,a sortii si a Domnului. Nu vreau sa mai lupt sa caut,sa schimb,sa intretin, pentru ca simt ca ma bat cu morile de vant. Zbaterea asta in zadar nu mi-a adus linistea pe care mi-o doream,mi-a dat doar iluzia ca sunt fericita.
            Eforturile pe care le-am facut m-au epuizat psihic si fizic si am ajuns in punctul de a renunta. Nici renuntarea asta nu-mi face bine,simt ca nu mai sunt vie,dar trebuie sa incerc,altfel ma voi consuma ca un bat de chibrit fara sa aprind niciun foc. Lupta de unul singur,fara sa vezi orizontul te face sa te scarbesti si sa urasti tot ce ai construit. Si eu n-o sa fiu niciodata Mesterul Manole pentru ca n-o sa am niciodata curajul sa o jertfesc pe Ana.

          Adio,steaua mea!

De ce ard lacrimile?

          Dragii mei,cei care mai dati cate o tura pe aici, exista cineva care poate explica de ce ard lacrimile? Ma tot gandesc,dar nu reusesc sa gasesc un raspuns. Plus ca nici pe google nu am gasit ceva sa ma multumeasca. Stiu doar ca exista totusi CINEVA,care ar putea sa ma lamureasca. Dar cum fac sa ajung la acest CINEVA?
          Mai e putin si vine ziua mea. Ca de obicei,cum s-a intamplat in ultimii ani,nu simt niciun zvac,nicio emotie. E si o varsta oarecare, 37,nu spune nimic. Cu cat imbatranesc mai tare,cu atat mai tare ma napadesc amintirile din copilarie. Simt asa ca trec spre o alta etapa a vietii mele,cand regret din toata inima ca nu mai sunt copil,ca as da oricat sa mai stau pe burta in fundul gradinii, sa citesc,sa pazesc 2 capre,sa merg la scaldat chiar daca nu stiu sa inot,sa iau bataie cu un manunchi de urzici ca am taiat costumul national vechi al babei ca sa fac rochii la papusi,sa nu am nicio grija,sa ma mangaie mama,sa ma cert cu frate-miu si cate si mai cate. Daca as mai avea la indemana sansa asta nu as scapa-o pentru nimic in lume. Dar cum timpul nu se mai intoarce,raman si eu cu amintirile,cu visele,ca atat mi-a mai ramas. Ma simt asa de pustiita sufleteste,nu-mi mai umple nimic sufletul. Am si plans in ultima perioada,din diverse motive si nu stiu de ce,dar au inceput sa ma arda lacrimile atat de tareeeee,nu am cuvinte sa explic. Imi ard ochii,imi ard obrajii,buzele si nasul si cand ajung la barbie si se innoada nu ma mai ard.
            Mi-e asa tare dor de copii,cum numai o mama poate simti dorul. Mi-e asa dor de  mama mea,cum numai un copil smuls de la pieptul mamei poate simti. Ma intreb daca si ei ii e dor de mine. Daca si ea plange,daca o ard si pe ea lacrimile. Intr-o seara,tarziu,am iesit afara sa fumez si mi-am aruncat ochii spre cer,intr-o doara asa. Si am vazut o steluta drept in fata mea,care sclipea. M-am gandit ca poate e ea,mama,ma vede cat sufar,cat plang si a venit sa ma ocroteasca,sa ma mangaie,sa ma incurajeze sa merg mai departe. Mi-e dor de satucul meu,Jirlau,unde-mi sunt radacinile si unde m-as intoarce oricand,ca sa fiu mai aproape de ea. Mi-e dor de fratii mei. Fratello,daca vei citi vreodata aceste randuri,iti cer din suflet iertare,daca ti-am gresit cu ceva si pentru ca nu am fost langa tine cand ai avut nevoie. Stiu ca esti suparat pe mine. Poate ai si motive. Dar nu lasa timpul sa treaca pe langa noi degeaba. Si nu lasa supararea sa ne desparta.

*M-am facut nesimtita!*

         
            Toate ma deranjeaza! Cel mai mult si mai mult in viata asta a mea ma deranjeaza nesimtirea,fie ea tradusa in tupeu,fie ca e de la proasta educatie sau de la ignoranta. Cateodata mai scuzi ignoranta daca omul isi cere scuze.
           In fine,chiar daca de multe ori mi-am propus si eu sa ma fac nesimtita,sa stiti ca nu am reusit niciodata sa ma tin de cuvant. Apoi,ma mai deranjeaza un soi de comportament al parvenitului,e ceea ce se cheama *am uitat de unde am plecat*. Am uitat ca am mancat mamaliga cu ceapa acum cand am un jeep la scara,am uitat ca am umblat desculta acum cand am nush ce haine de firma,etc,nu va mai insir ca poate va dati seama si singuri. Fratilorrrrrrrrrrrrrr,roata se intoarce,fiti voi insiva si cu bani in buzunar,si fara.
            E adevarat ca un portofel plin schimba radical starea de spirit,dar asta nu-ti da dreptul sa fii arogant,sa dai suturi unui cersetor si sa sfidezi bunul simt. Deageaba ma lupt sa mai fac educatie,nu se mai prinde de nimeni. Am intalnit oameni care,pentru bani,sunt in stare s-o f...a si pe ma-sa,calca pe cadavre sa-si atinga scopul si nu se gandesc cat rau fac celor din jur,cata suferinta aduce unui OM sa stea si sa priveasca neputincios.
             Ma mai deranjeaza si ca am pierdut ani buni din viata incercand sa cultiv dragostea,prietenia si mila. Cine mi-a stat alaturi si m-a inteles va intelege chiar si dupa ce eu nu voi mai fi. Am daruit tot si am primit suflare de vant. Am suferit si am indurat ca sa ma bucur candva de roadele efortului meu,atunci cand as fi avut nevoie. In momentul de fata incerc sa ma concentrez pe lucrurile importante pe care mi le-am propus,daca imi ies planurile bine,daca nu,luptam mai departe,oricum cale de intoarcere nu mai e.
            Dar sufletului tot n-am ce sa-i fac. Sa-i comand sa fie caine,sa-i impun sa plateasca cu aceeasi moneda? Nuuuu. Aceeasi Marie cu suflet mare voi fi pana voi muri,ca m-am nascut intr-o zodie proasta,am avut o mama care punea tot la inima si atunci cand sufar dau vina pe pedepsele de la Dumnezeu,platite pentru pacatele ei si ale mele. Din lucrurile marunte ma deranjeaza cele materiale,acum ca is leftera:))))) ca intotdeauna, ca nu is in cea mai buna forma,fizic vorbind,ca ma simt urata uitandu-ma in oglinda,dar astea-s trecatoare.