Mai e putin si vine ziua mea. Ca de obicei,cum s-a intamplat in ultimii ani,nu simt niciun zvac,nicio emotie. E si o varsta oarecare, 37,nu spune nimic. Cu cat imbatranesc mai tare,cu atat mai tare ma napadesc amintirile din copilarie. Simt asa ca trec spre o alta etapa a vietii mele,cand regret din toata inima ca nu mai sunt copil,ca as da oricat sa mai stau pe burta in fundul gradinii, sa citesc,sa pazesc 2 capre,sa merg la scaldat chiar daca nu stiu sa inot,sa iau bataie cu un manunchi de urzici ca am taiat costumul national vechi al babei ca sa fac rochii la papusi,sa nu am nicio grija,sa ma mangaie mama,sa ma cert cu frate-miu si cate si mai cate. Daca as mai avea la indemana sansa asta nu as scapa-o pentru nimic in lume. Dar cum timpul nu se mai intoarce,raman si eu cu amintirile,cu visele,ca atat mi-a mai ramas. Ma simt asa de pustiita sufleteste,nu-mi mai umple nimic sufletul. Am si plans in ultima perioada,din diverse motive si nu stiu de ce,dar au inceput sa ma arda lacrimile atat de tareeeee,nu am cuvinte sa explic. Imi ard ochii,imi ard obrajii,buzele si nasul si cand ajung la barbie si se innoada nu ma mai ard.
Mi-e asa tare dor de copii,cum numai o mama poate simti dorul. Mi-e asa dor de mama mea,cum numai un copil smuls de la pieptul mamei poate simti. Ma intreb daca si ei ii e dor de mine. Daca si ea plange,daca o ard si pe ea lacrimile. Intr-o seara,tarziu,am iesit afara sa fumez si mi-am aruncat ochii spre cer,intr-o doara asa. Si am vazut o steluta drept in fata mea,care sclipea. M-am gandit ca poate e ea,mama,ma vede cat sufar,cat plang si a venit sa ma ocroteasca,sa ma mangaie,sa ma incurajeze sa merg mai departe. Mi-e dor de satucul meu,Jirlau,unde-mi sunt radacinile si unde m-as intoarce oricand,ca sa fiu mai aproape de ea. Mi-e dor de fratii mei. Fratello,daca vei citi vreodata aceste randuri,iti cer din suflet iertare,daca ti-am gresit cu ceva si pentru ca nu am fost langa tine cand ai avut nevoie. Stiu ca esti suparat pe mine. Poate ai si motive. Dar nu lasa timpul sa treaca pe langa noi degeaba. Si nu lasa supararea sa ne desparta.
