Citind azi pe blogul Simonei Tache despre bunici mi-am amintit o poezioara spusa de bunica mea de la Jirlau,ca doar una am avut,mare si tare. Mare la stat,ca era inalta si tare la sfat ca era cam artagoasa,tafnoasa si mandra muiere, din cate am cunoscut eu. No,asta e poezia:
" Antonescu si Mihai
Ne da paine si malai
Gheorghe Doja si Stalin
Ne da "sula" s-o belim."
Am auzit-o zicand aceasta poezie intr-o vreme cand povestea cum a trait ea razboiul,ea fiind nascuta in 1924,si deci a trecut prin el cand era in floarea varstei. Si tot in floarea varstei si pe vremea razbelului a avut ea numeroase aventuri si aici nu ma refer numa' la cele sexibile. Se zice ca pe la 20 de ani ar fi obligat-o parintii sa se marite cu un barbat din sat,mai in varsta decat ea cu 20 de ani,bogat,dar se pare ca Noricai nu i s-a putut lipi de suflet chestia asta. Ea ,provenind dintr-o casa cu stare,banuiesc eu ca a fost un aranjament intre familii,sa nu se piarda averea. Ma rog,s-a maritat ea si la catva timp a nascut o fetita,Maria. Cand a venit razboiul a zis ca rusii erau cei mai scarbosi,ca furau animalele si alimentele,siluiau nevestele ,nu plateau pentru nimic ce luau si cea mai tare era ca isi faceau nevoile acolo unde mancau,chit ca era in casa omului sau afara. Spre deosebire de nemti,care nu furau,plateau absolut tot ce cumparau si n-aveau treaba cu muierile branenilor. Zic eu acum ca poate multi erau gay:)))))ca sa fac o glumitza:)). Dupa 3 ani de casnicie,Eleonora mea se indragosti ,acolo la Bran,de un jandarm detasat, regatzean de origine,nalt,brunet,cu uniforma albastrie si tanar. Detalii ale iubirii dintre ei nu cunosc,cert e ca din aceasta dragoste se naste o fata, la inceput de toamna, in anul 1951,Elena. Dupa alti 3 ani, mandra ia pruncii in brate,vitel,purcel,catel,oite,caprite si fuge cu jandarmul, din mirifica cetate a Brasovului in prafuita campie a Baraganului,tocmai la Jirlau.
Acolo,alaturi de omul pe care-l iubea a construit o casuta din chirpici,cu 2 camere si o tinda si a mai dat nastere la inca 4 copii, 3 baieti si o fata. Si ca sa va spun o chestie interesanta,e ca 3 dintre ei s-au tras catre Ardeal ,cand a venit vremea sa-si ia viata in piept,iar trei au ramas pe langa casa, sa mai zica cineva ca nu te trag radacinile ... Elena,cea mai mare dintre copiii cu al doilea sot a ramas acasa, a ingrijit de frati pana si-au luat zborul si a ramas alaturi de Eleonora,pana la moartea acesteia ,in 1997. Tot ea a muncit de la 14 ani ca sa intretina familia,deoarece,intre timp,relatia de iubire dintre Eleonora si Vasile s-a stricat. El a plecat,nu se cunosc motivele,iar femeia a ramas cu copiii si cu casa. Mi-l amintesc pe bunic,deoarece Elena e mama mea,mai venea in vizita, dar amintirile sunt foarte vagi,in primul rand ca venea rar,caci avea alta familie cu copii,la vreo 50 de km,iar vizitele erau in general scurte,deoarece baba avea un mare artag impotriva lui si de multe ori nu-l primea in casa.Ori stateau afara la poarta si vorbeau,ori intrau in casa,se certau cateva minute si el se lasa pagubas si pleca. Nu simt lipsa bunicului asa cum nu simt lipsa tatalui. Cel mai mult a suferit mama,pentru ca de multe ori,cand se mai certa cu bunica, ii scotea okii,ca ar fi din vina ei plecarea lui si la multi ani de la moartea bunicii,intr-un acces de nervi si de obida ca a avut o viata nenorocita si chinuita,mama a zis o vorba rea,din inima,cu naduf: "lu' mamai-ta i-a placut sa faca copchii si sa mi-i lase mie sa-i cresc".
Si nici azi nu inteleg de ce batrana s-a purtat urat cu ea,cea care era primul rod al dragostei pentru care a luat viata de la capat. A lasat-o sa munceasca de la 14 ani,nu ii dadea voie sa mearga la bal,ii rupea rochiile si sutienele pana i le facea praf si p-orma Dumnezeu cu mila ce-o mai fi fost. Cred ca si de raul batranei ,Elena,mama mea a si avut o soarta grea,o viata grea si cred ca a platit ceva pacate si de-ale Eleonorei.
O sa postez altadata o farama din aceasta viata,a Elenei,spusa de mine ,fata ei,traita de mine,caci tot ce am povestit despre tineretea Eleonorei este din auzite.
