Poveste de Craciun I

E prima zi de ninsoare la noi,se implineste 1 an de cand am blogul si mi-am amintit in ce conditii l-am creat. Era cam aceeasi vreme,acelasi plictis de dupa-amiaza,cand lumea se trage la culcus,se pregateste de sarbatori si mi-a venit in nari un miros de cozonac,de brad,de iarna si de casa de tara,de soba trosnind si lemne spoite cu zapada,incat "m-am facut" iar copilandru,in inima mea,bineinteles.
Zapada pana la streasina casei,fuioare de fum iesind pe cosuri,luminite la ochiurile de geam,carne de porc prajita,cu mamaliga si usturoi,sarmale in oala de lut,sfaraind molcom pe plita neagra ca abanosul. In casa, cele doua femei,mama si fiica ,se invarteau de colo,colo,cine stie,poate descantau cozonacul framantat in covata de lemn,urmarite de trei perechi de ochi,aciuati in cele 2 paturi ale camarutei. Proaspat imbaiati,pruncii,imbracati in straie albe, se harjoneau,iar vocea blanda,dar ferma, a bunicii ii potolea numaidecat.
Batrana, arata intr-un mare fel, inalta,slaba,cu par negru,incaruntit usor pe la tample,ochi albastri si nas fin,aristocratic,dadea tonul casei,gustul mancarii,curatenia presurilor tesute in razboi,randuiala animalelor,educatia spartana a copiilor,si cel mai mult,dadea ORDINE:))))
Fata,destul de naltuta,robusta,cu un piept generos,de taranca muncita si care nascuse 3 copii,negruta,avea,mai presus de toate: vioiciune. Si in mers,si in glas,si in treburi,si mai ales in ras.Radea cu un ras asa de molipsitor,spunea niste glume asa de faine si avea o spiritualitate si o profunzime in discurs,de tare iti mai placea s-o asculti.
Copiii,doi baieti si o fata,umpleau casuta cu glascioarele lor,chicoteau si jucau jocuri din cele mai nastrusnice: puneau scaunelele cu picioarele in sus,deasupra lor intindeau cate o patura si-si faceau corturi,fiecare cu al lui. Totdeauna,fata juca rolul furnicii,din celebra fabula,iar baietii cel al greierului,jucau tabinet,popa prostu' si razboi,iar cand venea cate un unchi de la oras era veselie si mai mare: aveau si ei brad,instalatie sclipitoare si portocale.De dulciuri nu mai zic. Poate ca era saracie,dar ei nu simteau asta;femeile casei aveau grija tot timpul sa nu le lipseasca strictul necesar,iar faptul ca totul se impartea la 3 era benefic numai pentru ei; mai purtau hainute unii de la altii,mancarea era pe primul loc,rechizitele se reconditionau de la an la an,incaltarile la fel.
Poate de aceea,mama lor incerca sa le insufle dragul de carte,dragul de oameni,dragostea pentru lucrurile importante in viata,cele spirituale,si nu materiale. Baietii,mai zburdalnici,s-au pierdut in negura departarilor,fiecare cu cate un motiv,dar fata tanjeste si astazi,dupa 30 de ani,la linistea din casuta de chirpici,varuita in alb,cu usi si cercevele verzi,cu acoperis de stuf,sub care isi faceau vrabiile cuib,vara,cu gardut de lemn varuit,la perdelele cu gladiole cusute de mama ei,la stergarele taranesti agatate pe la tablourile din perete,cu poze ingalbenite de vreme,la presurile de pe jos,la mirosul plitei de la soba,innegrita cu carbunele din baterii amestecat cu otet,la mancarea de cartofi din farfuria de tabla,ufff,pe nerasuflate am scris fraza asta,de frica sa nu-mi pierd sirul dorintelor.
Si acum vin colindatorii:"Aceasta seara e pentru noi,Cea mai frumoasa dintre dintre sarbatori,Si noi cu totii venim acum, Sa va uram de Mos Ajun, Ne dati ori nu ne dati!!!"
Si iese batrana in prag,cu ciurul plin de nuci,imparte copiilor si inchide repede usa ,ca e frig si viscoleste zapada in tinda. Pruncii isi lipesc nasucurile de geam,sa vada colindatorii,ca deocamdata ei nu au voie,is prea mici si nu-i niciun barbat in casa sa-i insoteasca,sa-i apere de caini si de cei care vor sa le fure nucile.
Mama lor,ii priveste pe furis,ofteaza si-si continua lectura,ca iarna asta era activitatea ei preferata:cititul si cusutul. Mergea la biblioteca,isi lua cate un maldar de carti,apoi,acasa,impartea fiecaruia cate una dupa posibilitatile si varsta lui; batrana nu citea decat Biblia,dar isi omora timpul tricotand manusi,ciorapi si fulare,pentru ele si pentru copii.
Va urma.

Only God Can Judge Me (Doar Dumnezeu ne poate judeca)

V-am promis schimbari in lumea mea cea mica. Una dintre ele e aceea ca mi-am facut un tatoo. De cand ma stiu mi-a dorit unul,imi plac foarte mult,dar nu reuseam niciodata sa-mi si fac. Ba nu era timp,ba nu era dispozitie,ba atitudine,ba era frica de durere. Sa stiti ca n-a durut,poate si pentru faptul ca am trecut prin multe alte "dureri",care m-au calit si asta fizica era un mare "minim" fata de cele sufletesti.

Ar mai fi si faptul ca am invatat sa fiu un om extrem de tolerant,nu mai judec pe nimeni,nu mai arunc cu piatra,nu ma mai avant sa fac remarci "inteligente" asupra lucrurilor care ma agaseaza.Iau viata,oamenii,lucrurile asa cum sunt, nu ma mai cert, nu mai incerc sa schimb atitudinea semenilor,sa-i fac sa vibreze alaturi de mine, nu le mai cultiv altruismul,ii accept cu bune si rele.

De cand s-a intors "berbecul ratacit",adica omul, m-am mai calmat in simtiri,in toate simtirile:)))am sufletul mai linistit,trupul mai relaxat,mintea mai limpede,fata mai luminoasa,glasul cristalin si ochii vii. Astept sa treaca anul asta,presimt ca celalalt va fi mai calm,chiar daca asta inseamna iar singuratate,macar traiesc cu gandul revederii,cu gustul si fierbinteala lacrimilor,cu bucuria din ochii copiilor,cu dragostea cu care m-au inconjurat bratele lui,cu sarutarile interminabile din holul casei,cu "sechestrarea " de rigoare,macar de 2 zile,in pat.

Tatuajul reprezinta o BALANTA.